Home » D:News » A fost concepută prima bere ce poate fi băută în spaţiu! (VIDEO)

A fost concepută prima bere ce poate fi băută în spaţiu! (VIDEO)

A fost concepută prima bere ce poate fi băută în spaţiu! (VIDEO)
Publicat: 21.05.2011
Doi antreprenori australieni speră să poată duce berea până în spaţiul cosmic. Ţinând seama de evoluţia rapidă a noii afaceri a turismului spaţial, cei doi au dezvoltat o bere mai tare, despre care afirmă că va putea fi fi băută în condiţiile speciale existente la bordul navelor spaţiale.

„Va fi prima bere creată special pentru a fi băută în condiţii
de gravitaţie zero, odată cu apariţia turismului spaţial” susţine
Jaron Mitchell, proprietarul 4 Pines Brewing Company.

Mitchell, care dezvoltă berea spaţială împreună cu Jason Held,
consideră că e timpul pentru o astfel de invenţie, având în vedere
că ruşii au transportat deja turişti în spaţiu, iar Richard Branson
construieşte infrastructura pentru propria afacere în domeniul
turismului spaţial,
Virgin Galactic
.

Cei doi au decis că o bere neagră, aromată, mai tare, ar putea
fi ideală pentru a contracara scăderea sensibilităţii gustative
care are loc atunci când, în spaţiu, limba se umflă.

Odată creat „prototipul”, antreprenorii au plătit pentru o
călătorie deasupra Floridei, ca să testeze berea în condiţii de
gravitaţie zero. Pentru această călătorie, echipa a recrutat un
expert în microgravitaţie de la organizaţia Astronauts4Hire, pentru
a-l folosi drept subiect.

Subiectul a consumat aproape un litru de bere
în timpul secvenţei de zbor cu gravitaţie zero, dar a întâmpinat
dificultăţi în păstrarea sticlei de bere la gură. O altă problemă a
fost faptul că, în spaţiu, lichidele nu curg; deoarece în spaţiu
acţionează doar tensiunea superficială, nu şi forţa gravitaţională,
un pahar plin poate fi întors cu gura în jos, lichidul rămânând tot
în pahar.

Deşi, în ceea ce priveşte gustul, actuala reţetă e potrivită
pentru o bere băută în spaţiu, sunt necesare mai mai multe studii
şi teste; printre altele, cercetătorii vor să afle care este
impactul alcoolului asupra corpului în condiţii de gravitaţie
zero.

La celelalte inconveniente se adaugă carbonatarea. În spaţiu,
lichidul nu se separă uşor de bulele de dioxid de carbon, aşa că
acest gaz nu poate fi eliminat – decât pe gură, împreună cu
lichidul, ceea ce nu e deloc plăcut.

„La sfârşitul unei zile în spaţiu ai putea bea o bere fără acid,
dar nu ar avea un gust prea bun, deoarece ar semăna mai mult cu un
ceai cu alcool”, susţine Held.

Sursa:
Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase